Proiectul GovJobs

De prea multe ori auzim ca nu sunt locuri de munca, rata somajului este prea ridicata, dar si ca tinerii nu isi pot gasi un loc de munca cu usurinta dupa ce au absolvit o facultate.

Cauzele sunt multiple:

  • criza si austeritatea (companiile dar si statul au redus numarul privind personalul angajat)
  • mobilitatea fortei de munca in Uniunea Europeana (o parte semnificativa dintre persoanele cu studii superioare pleaca sa munceasca in strainatate)
  • invatamantul nereformat inca (materiile nu sunt actualizate la fel de repede precum aparitia slujbelor specifice, precum inginer systeme cloud, analist “Big Data”, inginer mobilier urban, etc)
  • inexistenta unor unelte ce pot analiza si crea predictibilitate privind meseriile viitorului (o problematica ce o voi prezenta in zilele ce urmeaza mai pe larg, printr-un proiect)
  • lipsa unor unelte moderne si complete pentru a vizualiza locurile de munca vacante

Proiectul GovJobs reprezinta crearea unui portal de anunturi de locuri de munca, asemanator BestJobs, eJobs, Hipo, posturi.gov.ro, dar in acelasi timp foarte diferit.

  1. Primul pas in realizarea acestui proiect il reprezinta crearea cadrului juridic prin care orice societate comerciala, sau institutie publica, ce are locuri vacante de munca, sa fie obligate sa posteze un anunt pe site-ul unic de recrutari. Pentru un pret modic, si o serie de beneficii pentru angajatori, obligativitatea se va transforma intr-un beneficiu.
  2. Crearea site-ului unic intr-un partenerial public-privat, prin care statul participa cu subventionarea unei bune parti din salariile angajatilor, iar firmele deja existente pot deveni partenere, sau fuziona, aducand cu ele salariatii si know-how.
  3. Creare de parteneriate cu ANOFM (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă), pentru promovarea locurilor de munca vacante si in mediu offline, crearea de targuri, dar si parteneriate cu ONG-urile ce activeaza in domenii precum incluziunea in piata munii.

Prentru a va crea o imagine mai buna a ceea ce propun, o sa prezint mai jos caracteristici ce trebuie sa le indeplineasca site-ul.

Site-ul, il numim in continuare GovJobs, trebuie sa contina urmatoarele sectiuni:

  1. Anunturi din Romania (ce va cuprinde anunturi ale societatilor comerciale, institutii, dar si ale ONGurilor)
  2. Anunturi din Uniunea Europeana si tarile NATO
  3. Sectiune cu CV personal al fiecarui utilizator (userul introduce datele, iar acestea sunt afisate automat in formatul Europass)
  4. Sectiune cu servicii personale (contra unei sume modice, 5-10E, utilizatorul poate primi un CV personalizat, creativ, sau poate primi consiliere personala in alegerea jobului)
  5. Sectiune cu microjoburi (mici sarcini ce pot fi indeplinite cu usurinta contra unei sume mici de bani, ex: traducerea unor texte scurte contra sumei de 20Ron, ajustarea designului unui blog pentru suma de 50Ron, etc)
  6. Sectiune pentru freelanceri (unde isi pot face publicitate, sau pune linkuri catre portofoliile lor)
  7. Sectiune Cursuri (entitatile ce ofera traininguri sau cursuri de calificare isi pot face reclama in aceata sectiune, cursuri de webdesign, cursuri din domeniul audio-vizual, cursuri de manager de proiect, etc.)
  8. Sectiune cu articole (ce poate cuprinde legislatia muncii, exemple de contracte de munca, articole privind sfaturi in intocmirea unui CV sau scrisoare de intentie, experiente ale utilizatorilor din diferite interviuri, sfaturi ale persoanelor angajate in departamente de resurse umane, etc.)

Utilizatorii se vor inregistra cu numele, prenume, parola de minim 12 caractere, si o adresa de email (ce va fi ulterior folosita pentru newsletter si marketing). De asemenea, userii pot apasa butonul “interesat” din dreptul unui anunt, iar angajatorii pot verifica CV personal al celui interesat.

Intr-o parte laterala, stanga sau dreapta, se va afla o coloana cu functii de filtrare, un sidebar. Filtrele de sortare a anunturilor vor fi urmatoarele:

  1. tara (Romania, UE, international)
  2. locatie (judet, oras)
  3. tip contract (permanent, temporar, voluntar, etc.)
  4. domenii de activitate (domeniu IT, artistic, finante, juridic, etc.)
  5. nivelul de pregatire necesar (fara experienta, debutant, experienta pe grupe de ani, expert, etc.)
  6. sortare dupa data depunerii anuntului, si a expirarii acestuia
  7. filtrare dupa companie, institutie, etc.

Sidebarul va contine si o sectiune cu testimoniale ce vor aparea random, dar si o lista cu cele mai recente anunturi postate.

Asa cum am spus mai sus, companiile, institutiile, ONGuri, sau orice alta entitate ce are locuri vacante de munca, vor fi obligate sa posteze un anunt pe siteul unic GovJobs.

Fiecare postare va contine doar un anunt de job vacant, pentru a crea mai usor un total al tuturor joburilor anuntate pe site, dar si pentru a ajuta angajatorii pentru a avea o mai mare expunere.

Fiecare postare va costa 15E, si va fi valabil o luna de zile. Costul unui anunt este mai mult decat decent privind expunerea si durata afisarii.

Fiecare angajator va fi obligat sa posteze si un salariu aproximativ pentru jobul respectiv.

Printre functiile site-ului se va enumera si designul responsive, posibilitatea de a fi accesibil si pe telefoanele intelgente. In anul 2014, au fost aproximate 11 mil. de legaturi la internet mobile in Romania. Ar fi un gest iresponsabil sa nu ne aplecam atentia si acestui segment de telefoane inteligente.

De asemenea, se vor organiza evenimente de recrutare, targuri, in cele 8 capitale ale regiunilor de dezvoltare, de 2 ori pe an.

Fiecare proiect are nevoie si de finantare, si aici intervine monetizarea:

  1. 15E / anunt normal – valabil o luna (contine logoul angajatrului, descrierea jobului, salariu aproximativ, conditii de lucru, prezentare a activitatilor firmei – ocazie cu care se pot promova). Exemple de activitati: Microsoft a lansat un nou serviciu, va aduce o noua tehnologie in Romania, etc. Primaria sectorului 3 a plantat copaci intr-o anumita luna, a reamenajat parcul Titan, a reabilitat 53 blocuri, etc.
  2. 100E / anunt premium – valabil o luna (contine si banner pentru promovarea serviciilor sau produselor angajatorului). Ex: Samsung isi pune un banner ce ne invita sa cumparam noul model de telefon, Samsung Galaxy Note 3.
  3. 100E / anunt sticky – valabil 1 zi (anunt ce iese in evidenta, plasat in capul listei, pe homepage, si in sidebar)
  4. 10E /100 adrese de email (firmele pot trimite emailuri userilor pentru a promova actvitatile sau produsele). Firmele nu vor detine adresele de email, ci doar le vor inchiria, nu le vor putea vedea, nici macar angajatii GovJobs nu le vor putea vedea, deoarece vor fi encriptat. Aceasta functie va fi elaborara in timp, creand un sistem de marketing targetat.
  5. 200E / anunt – valabil o luna, pentru firmele ce ofera traininguri sau cursuri profesionale

Dupa primii ani de activitate, site-ul poate fi francizat la nivelul Uniunii Europene, sau poate ramane functional in Romania, dar extins prin functii tuturor tarilor din UE. Orice cetatean din UE se poate loga pe site, isi alege tara din care provine (sau va fi aleasa automat printr-un script, in functie de IPul utilizatorului), apoi isi poate cauta si filtra slujbele disponibile  in tara natala.

O astfel de extindere poate sugera si o mai buna functioanare a principiului mobilitatii fortei de munca in Uniunea Europeana.

 

Beneficiile unui astfel de proiect national pot fi urmatoarele:

  1. loc unic in care orice angajator isi poate posta anunturile, ce implica usurinta de a gasi jobul dorit
  2. fiind un loc unic, costurile de producere a functiilor siteului pot fi manageriate mai usor, si distribuite mai eficient. (ex: BestJobs si eJobs investesc bani in crearea sistemului de filtrare a anunturilor, pe cand GovJobs, fiind un loc unic, o parte din bani se duc in crearea sistemului de filtrare iar o alta parte se duc in designul responsive)
  3. angajatorii posteaza anunturi la un pret decent, chiar daca sunt obligati
  4. angajatorii au beneficii precum faptul ca isi pot publica activitatile entitatilor ce le reprezinta, sau pentru o suma decenta (100E/luna) isi pot publica si banner.
  5. angajatorii pot vizualiza CVurile utilizatorilor, si alege cu usurinta
  6. functii ce ajuta viitori angajati sa isi gaseasca un loc de munca mai usor, prin consiliere, creare de CV tip Europass, creare CVuri personalizate, creative, participare la targuri, etc.
  7. francizarea unui astfel de proiect va aduce capital strain in Romania, ce poate fi folosit ulterior in a dezvolta alte proiecte
  8. creare de locuri de munca pentru tineri, ce nu necesita o experienta bogata, si in domenii de actualitate, precum crearea de CVuri personalizate, programatori, translatori, organizatori de evenimente de recrutare, designeri web, consilieri in alegerea jobului potrivit, etc.
  9. facilitatea microjoburilor si a freelancerilor

 

Numar posibil de locuri de munca:

Acest proiect va avea printre altele, departament IT, departament creativ, dep. consiliere, dep. evenimente, dep. juridic, dep. financiar, persoanele ce pot lucra part-time pentru entitatile ce vor sa posteze anunturi (ex. primariile poate nu au bugetul necesar pentru a angaja persoane ce gestioneaza site-urile lor, sau anunturile de angajare, astfel pot apela la o persona din cadrul GovJobs), etc.

8 regiuni de dezvoltare x 7 departamente minim x 10 posibili angajati = 560 angajati (cifra ce nu pare deloc deplasata tinand cont ca este un proiect national, iar unul dintre cele mai mari magazine online, eMag,  intentioneaza sa creasca numarul de angajati de la 772 in 2013 la 1.000 in 2014.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>